Evoluția standardelor în domeniul calității

Sistemele de management al calității – sau așa cum erau numite până în anul 2000 “sistemele de asigurare a calității” – trebuie înțelese ca niște sisteme specifice fiecărei organizații în parte. Un sistem de management al calității cuprinde structura de organizare, procedeele, procesele și mijloacele necesare pentru realizarea managementului calității. Acestea nu sunt identice de la o organizație la alta și de aceea sistemele de management al calității nu pot fi standardizate. În schimb, pot fi standardizate cerințele și recomandările generale pentru sistemul de management al calității și elementele sale. În acest sens, au apărut încă din anii ‘50 reglementări cu privire la asigurarea calității, pentru a stabili un punct de vedere unitar cu privire la măsurile de asigurare a calității ce urmau a fi luate, respectiv a fi dovedite, acestea fiind în așa fel structurate, ordonate și descrise, încât să fie realizabile și aplicabile.

Reglementările sunt fie specifice unei firmei sau unei ramuri și industrii și pot face parte dintr-un ansamblu de standarde naționale sau internaționale. Reglementările privind sistemele de management al calității nu pot înlocui normele de calitate specifice unui anumit produs, ci le completează de așa manieră încât să se asigure respectarea lor prin îmbunătățirea capacității organizației de a realiza calitate.

Dezvoltarea reglementărilor privind sistemului calității a început în SUA, fiind impulsionată de doi factori esențiali: în anii ‘50 condițiile stricte de calitate impuse de industria militară și, mai tarziu, condițiile stricte de securitate a uzinelor nucleare.

În timpul și după cel de-al doilea război mondial, achizițiile militare constituiau o activitate importantă în Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. S-a constatat că fiabilitatea armamentului folosit în timpul războiului era foarte scăzută, fapt ce a redus eficiența operațională, determinând pierderi grele. Concluzia rezultată a fost că nu este suficientă verificarea produselor doar la final, ci controlul produsului trebuie să înceapă încă de la aprovizionarea materiilor prime folosite și de la procesele legate de furnizorii acestora. Astfel, în acea perioadă, în Marea Britanie, Ministerul Apărării a dezvoltat o serie de standarde pentru aprovizionarea apărării militare cunoscută ca seria de standarde 0521, care se referea la capabilitatea furnizorului de a asigura satisfacerea cerințelor pe termen lung. Beneficiile adoptării acestui tip de abordare standardizată au fost apreciate ulterior și de către industriile din sectorul civil, ceea ce a condus la publicarea primului standard în domeniu, British Standard BS 5179. În 1979, marile companii de producție au revizuit în comun BS 5179, rezultatul fiind standardul BS 5750 care a fost folosit pentru auditarea și evaluarea furnizorilor.

În paralel cu BS 5750 a apărut în 1963 și norma MIL Q 9858 care s-a răspândit în toate țările occidentale. Au apărut apoi o serie întreagă de reglementări cu privire la sistemele de calitate specifice unei firme, unei branșe, și, în final, cu valabilitate națională, în continuare fiind precizate câteva exemple reprezentative:

Canada:

CAN 3-Z 299.1 până la CAN 3-Z 299.4 – concepute pentru construcția centralelor nucleare;

Germania:

AQAP-100, -110, -119, -120, -130, -131, -150 și -170 – documente NATO de asigurare a calității
KTA 1401 – cerințe generale cu privire la asigurarea calității la centralele nucleare
QSF A, B, C, D – condiții de asigurarea a calității pentru zborul aerian și spațial
Sistem CENCC – sistem de confirmare a calității pentru componentele electronice, conform CENCC-CENELEC
GMP și GLP – Good Manufacturing Practice și Good Laboratory Practice ale OMS (Organizația Mondială a Sănătății) pentru produsele farmaceutice și alimentare.

Remarcând tendința de standardizare la nivel național, Organizația Internațională de Standardizare (ISO) a introdus în anul 1987, seria de standarde ISO 9000 ca un set de linii directoare pentru dezvoltarea și demonstrarea unui sistem de management al calității. În scurt timp, aceste standarde au fost adoptate ca standarde naționale sau aprobate pentru a fi utilizate în mai mult de 50 de țări din lumea întreagă. De fapt, standardele ISO 9000 au revoluționat întreg conceptul de sistem de management al calității.

Datorită faptului că organizațiile europene care se ocupă de standardizare, CEN și CENELEC, au ridicat seria de standarde ISO la rang de standarde europene sub denumirea EN, ele au devenit obligatorii pentru țările membre ale UE și sunt recomandate cu insistență țărilor EFTA. În România au fost adoptate aceste standarde sub titulatura SR EN ISO.

 

Evoluția familiei de standarde ISO 9000 pe scurt

Ediția 1987 a standardelor ISO 9000 a propus trei modele de sisteme de asigurare a calității, aplicabile în funcție de domeniul de activitate al organizației, respectiv proiectare, dezvoltare, producție, instalare și service (ISO 9001), producție, instalare și service (ISO 9002) și inspecții finale și testări (ISO 9003). Încă din 1990, Comitetul Tehnic 176 al ISO, a identificat necesitatea revizuirii standardelor din familia ISO 9000 și a stabilit că această revizie să se desfășoare în doua faze, una iîn 1994, care a condus la unele modificări minore, rezultând ediția seria 9000 din 1994. A doua fază s-a stabilit să fie realizată și să fie finalizată prin adoptare până la sfârșitul anului 2000. Ediția 1994 a păstrat cele trei modele existente la acel moment dar s-a focalizat pe asigurarea calității prin acțiuni preventive și nu doar pe corecție prin verificarea finală a produsului. Familia de standarde ISO 9000 ediția 1994 a fost completată în timp cu peste 20 de standarde colaterale, ceea ce a început să facă destul de greoaie implementarea. Ediția 2000 a standardelor ISO 9000 combină cele trei standarde 9001, 9002 și 9003 în unul singur, respectiv ISO 9001, aplicabil tuturor domeniilor de acivitate. Elementele noi introduse în standardele ISO 9000:2000 față de ISO 9000:1994 sunt:

 

1. Sistemul de management al calității, își concentrează atenția și spre alte sisteme de management în vederea integrării acestora. Noua abordare managerială implică anumite concepte, principii și metode similar în cele trei domenii: calitate, protecția mediului, securitatea și sănătatea personalului, (cu efect important asupra eficienței) dintre care cele mai importante sunt:

  • tranziția de la “inspecția post-factum” la “managementul preventiv” (la nivel de process și de produs/serviciu);
  • multiplicarea parteneriatelor și dezvoltarea dialogului cu partenerii organizațiilor (care sunt chiar considerați ca fiind “resurse” pentru aceasta);
  • îmbunătățirea continuă.

2. Altă diferență ce apare în plus la noile standarde se referă la relațiile între sistemul de management al calității și criteriile pentru îmbunătățirea performanțelor. Familia de standarde ISO 9000 furnizează ghiduri și cerințe pentru un sistem de management îndreptat către realizarea obiectivelor calității care să satisfacă toate părțile interesate cât și orientarea către performanțele îmbunătățirilor.

3. Altă diferență ce apare în plus la noile standarde se referă la relațiile între sistemul de management al calității și criteriile pentru îmbunătățirea performanțelor. Familia de standarde ISO 9000 furnizează ghiduri și cerințe pentru un sistem de management îndreptat către realizarea obiectivelor calității care să satisfacă toate părțile interesate cât și orientarea către performanțele îmbunătățirilor. Alt element esențial ce apare în standardele ISO 9000 – 2000 se referă la focalizarea pe abordarea pe procese în cadrul sistemului și aplicarea conceptului evolutiv al ciclului Deming în toate activitățile și în mod deosebit pe orientarea către îmbunătățirea continuă, practicat și de standardele ISO 14000.

Din cele peste 20 de standarde colaterale existente la acea vreme, în urma reviziei au ramas aplicabile, în completarea lui ISO 9001, doar 3:

  • ISO 9000 – Sisteme de management calitate – Principii esențiale și vocabular.
  • ISO 9004 – Sisteme de management calitate – Ghid pentru îmbunătățirea performanțelor.
  • ISO 19011 – Ghid pentru auditarea sistemelor de calitate.

 

Viitoarea ediție 2015 a standardului ISO 9001, așa cum se preconizează, va fi una majoră, atât în ce privește structura cât și conținutul acestuia, un element definitoriu al modificărilor fiind includerea conceptului de management al riscului. Conform planificării, standardul urmează a fi publicat în toamna anului 2015.

Dacă doriți să aflați mai multe informații despre sistemele de standardizare, accesați pagina ISO Standards.

 


 Un_prieten_de_calitate_Felder_GruppeAcest articol este scris de Ec. Dr. Ing. Nițu Liliana, Președintele Asociației Române pentru Calitate – ARC, Reprezentant Național al României în EOQ, în cadrul Parteneriatului pentru Calitate.